![]() |

Marii sportivi ma sustin!
Am primit cu uimire si bucurie astazi, 15 octombrie, o scrisoare deschisa din partea unora dintre cei mai mari sportivi ai Romaniei, pe care, cu mare onoare, o redau in intregime:
S C R I S O A R E D E S C H I S A
CATRE: PRESEDINTELE ROMANEI, DOMNUL TRAIAN BASESCU; VIITORUL PRIM-MINISTRU DESEMNAT; LIDERII PARTIDELOR POLITICE PARLAMENTARE; MASS - MEDIA. De multe ori, noi, initiatorii acestei scrisori, suntem numiti mari campioni, modele, legende, ambasadori ai neamului, maestrii ai sportului si multe alte apelative magulitoare. Tot de multe ori, atunci cand avem nevoie de sprijin, nu ne aude nimeni. Avand In vedere contextul politic actual, a venit momentul sa lasam modestia la o parte si sa va spunem deschis ceea ce dorim. Vrem un lucru cat se poate de simplu: Sa avem un Ministru al Sportului dedicat, care arata deschidere, devotament si, mai ales, capacitate de a misca lucrurile. Din punctul nostru de vedere, aceasta persoana nu poate fi alta decat actualul ministru al Tineretului si Sportului, doamna Sorina Placinta. Cu toate ca doamna ministru Placinta a fost numita politic, noi o consideram, mai de graba, un tehnocrat, un profesionist, un manager. Inca din primele zile de mandat a aratat o deschidere totala, fiind primul ministru al Sportului care s-a consultat cu sportivii atunci cand a fost vorba de a desemna un secretar de stat pentru sport si alti manageri din ramurile sportive. Sorina Placinta este ministrul care a venit mereu in Intampinarea nevoilor sportivilor, a rezolvarii problemelor din sport, a muncit cot la cot cu noi pentru a elabora o Strategie Nationala pentru Sport, a demarat restructurarea Ministerului, a luat toate masurile pentru a mobiliza investitiile In infrastructura sportiva. In plus, aproape ca niciodata, platile sportivilor sunt la zi. Consideram extrem de important faptul ca, din acest an, noi, sportivii, avem un reprezentant la masa Guvernului, fiind decisiva existenta acestui Minister pentru relansarea Sportului. MTS a Inceput sa functioneze corect. Nu ne permitem sa fie blocat din nou. In concluzie, prin aceasta scrisoare deschisa, va aducem la cunostinta ca noi, cei care am avut si avem un cuvant de spus pentru sportul romanesc, o sustinem in continuare pe Sorina Placinta ca ministru al Tineretului si Sportului. Sustin aceasta luare de pozitie: Elisabeta Lipa, Nicu Vlad, Ruxandra Dragomir, Rudel Obreja, Gabriela Szabo, Laura Badea, Ivan Patzaichin, Andreea Raducan, Alin Petrache, Anatolie Grintescu, Cristian Gatu, Ana Pascu, Elena Francu, Fita Lovin, Puiu Gaspar, Mihai Covaliu, Adrian Stoica, Razvan Florea, Viorel Paunescu, Valeria Racila, Ion Draica,
Adriana C a scris
Nu pot decat sa fiu bucuroasa ca elita sportului romanesc va apreciaza si va sustin !
Nu-mi este de mirare , ma asteptam la aceasta "rectie".Putini sunt cei ce pot fi manageri in adevaratul sens al cuvantului ,iar dumnevoastra sunteti cu siguranta una din aceste "raritati" a timpurilor pe care le traim.
Cu respect ,
Adriana C
MARIANA BLIDARU a scris
Numai cine nu o cunoaste nu stie cat este de DEOSEBITA.
emy a scris
foarte frumos, un gest minunat ceea ce inseamna ca ceea ce se realizeaza pentru sport e benefic, tot inainte
sorina a scris
vreau sa va spun tuturor ca si pe mine m-a surprins si m-a miscat foarte mult gestul acestor mari campioni. Multumesc pentru sustinere!
Adauga comentariul tau
